Stilizat sprâncene

Sprâncenele, de-a lungul ultimilor zeci de ani, au jucat un rol important în moda. Sprâncenele contribuie la echilibrul estetic al întregii fizionomii, de aceea forma lor a fost mai tot timpul influențată de trendurile vremurilor. De la forme foarte subțiri și arcuite până la linii aproape drepte, sprâncenele și-au schimbat formă după formă, ajungând ca în prezent să nu mai fie impunsă o anume forma a sprâncenelor, pundându-se accent pe forma lor naturală.

Stilizarea sprâncenelor

Stilizarea sprâncenelor este un proces mai amplu decât pensatul clasic, fiindcă în primul rând se dorește obținerea unei forme ideale și în concordanță cu fizionomia feței, apoi cu ajutorul vopselei speciale se accentuează culoarea lor.

O ședință de stilizat sprâncene poate să dureze de la 30 minute și se poate prelungi până la 60 de minute, în funcție de complexitatea modificărilor. În acest interval, vom discuta despre dorințele tale, recomandările noastre si planul de acțiune.

Definirea formei sprâncenelor trebuie să țină cont de foarte mulți factori, dar ca regulă generală, forma sprâncenelor trebuie sa fie cât mai apropiată de forma naturală. Datorită faptului că în ultimii zeci ani, cel puțin, forma cea mai populară a sprâncenelor era una subțire, în prezent foarte multe cliente se confruntă cu sprâncene care revin foarte greu la forma lor naturală sau nu mai revin deloc. În al doilea caz, se poate apela cu succes la microblading. În situația fericită în care sprâncenele se mai pot regenera, atunci este nevoie de răbdare și o strânsă cooperare cu specialistul tău.

O sprânceană frumos conturată aduce multiple beneficii: luminează privirea, modelează arcada şi chiar poate şterge ani buni de pe chip.

Pentru detalii și programări ne puteți contacta la numărul de telefon 0771 021 932 sau ne puteți scrie pe adresa de email contact@kallisto.ro. Vă așteptăm cu drag!

Preț/sedință: 30 lei
Preț/sedintă redat formă: 35 lei
Durata: 30 min